Ideea că profesorii își transformă taberele școlare într-o vacanță plătită de părinți spune mai degrabă ceva despre ceea ce se vede din exterior decât despre realitatea din teren.

Pentru un profesor care însoțește un grup de copii, o tabără înseamnă mult mai puțin timp liber și mult mai multă responsabilitate: de la organizare și comunicarea cu părinții până la supravegherea permanentă, gestionarea conflictelor și, uneori, intervenția în situații medicale.

Susțineți LaTabla.ro

Susțineți munca voluntară din spatele unui proiect editorial independent.

Mărturia doamnei psihoterapeut Dr. Corinei Lupău, care organizează de ani buni tabere pentru copii și adolescenți, pune în lumină tocmai această muncă invizibilă. 

,,Văzusem o postare în care cineva scria despre cum își fac profesorii o “vacanță gratis”, ducând copiii în tabere și astfel, costul vacanței e achitat de către aceștia.

Nu predau în școli sau licee dar organizez anual o tabără cu copii și adolescenți, din 2012. Si vreau să vă spun puțin din bucătăria unei astfel de activități așa cum stă treaba la mine. Și nu văd de ce ar sta altfel la profesori.

Totul începe cu luni bune înainte când alegi datele, locul, ceri oferte de cazare, masă, transport. Compari și vezi varianta mai bună calitate-preț și alinierea locului cu activitățile pe care vrei să le faci. Apoi anunți. La început vor mulți dar se împuținează când trebuie să aducă avansul.
Odată grupul format, stabilești în detaliu fiecare activitate și cumperi materiale pentru acestea. Iarăși ceri oferte, vizitezi magazine, birou de printuri etc.

Cu vreo 2 săptămâni înainte faci grup cu părinții, transmiți necesarul. Un adolescent mănâncă vegetarian, altul vegan. Cineva are intoleranță la gluten, altcineva e alergic la mușcătura de albine (“trebuie să aveți grină să aibă Epipenul permanent la el” transmite mămica). Vreo 2-3 iau medicație cronică așa că trebuie să ai grijă să ia pastiluțele sau picăturile seară, dimineață prânz. Unele trebuie păstrate la frigider. Vezi să nu uite de aparatul dentar de noapte iarăși 2-3 copii. Și tu ești adultul responsabil pentru asta.
Pe drum ai grijă ca acei copii cu rău de mișcare să stea în față, să nu fie cu ochii în telefon. Oricum va trebui să gestionezi pe toată durata taberei durerile de burtă, de cap, juliturile, entorsele și micile sau mai marile accidente. Știu o dna profesor care a stat 24 de ore cu copilul în spital pentru o operație la picior în urma unui accident, într-o tabără în străinătate, până i-au ajuns părinții)."

Așadar, dincolo de programul propriu-zis al taberei, adultul responsabil nu încetează practic nicio clipă să fie responsabil. Copiii trebuie numărați, supravegheați, îndrumați și protejați, iar particularitățile fiecăruia — alergii, intoleranțe, tratamente, anxietăți, conflicte sau simple probleme de adaptare — intră în sarcina adultului care îi însoțește. În cazul profesorilor, toate acestea se adaugă responsabilităților profesionale obișnuite și unei presiuni suplimentare: orice incident poate deveni, ulterior, subiect de explicații și justificări în fața părinților, a școlii sau chiar a autorităților.

Dr. Corina Lupău explică în continuare: ,,Mereu numeri, verifici dacă au rucsac, dacă au mâncat ori s-au îmbrăcat potrivit, dacă au la ei apă, pelerina de ploaie sau nu sunt încălțați cu papuci în drumeție.

Dacă duci copii mai mici trebuie să ai grijă cum gestionezi dorul de casă, anxietatea de separare și lacrimile de seara. Ai grijă să mediezi conflicte care adulților li se par minore, dar pentru copii sunt catastrofe la ora respectivă.

Dacă mergi cu adolescenți, ai grijă să nu fumeze, să nu aibă dosite în rucsac băuturi alcoolice iar noaptea să stea fiecare în camerele lor.

Vezi să nu se jignească, să nu rămână nimeni pe dinafară, să ții cont pe cât posibil de preferințele și sensibilitățile fiecăruia. Cineva vrea neapărat în cameră cu altcineva. Pe la jumătatea taberei, doi s-au certat și “nu mai vreau în camera aceea”.

Răspunzi părinților și încerci să-i liniștești fără să transformi tabăra într-o transmisiune live. Ai grijă să stabilești limite și reguli într-un loc în care copiii sunt, firesc, mai exuberanți decât la școală.

Repeți același instructaj de câteva ori și verifici dacă a fost și înțeles, nu doar auzit. Noaptea ai ușa deschisă și te trezești când un copil bate la ea. De altfel, ai grijă să comunici că pot să te acceseze pe tine pentru orice problemă. Adormi, mult după ce știi că au adormit ceilalți și te trezești cu gândul “Oare toți sunt bine?”

Sigur, nu se pot cuprinde într-o postare toate grijile și responsabilitățile pe care le ai 24 din 24 de ore, precum și neprevăzutul la care ești expus și pentru care trebuie să ai resurse.

Dar da, dragi profesori, vedeți bine, aveți vacanță gratis!"

Poate că discuția ar trebui purtată dincolo de formula comodă „profesorii merg gratis în vacanță”. Da, poate în unele cazuri profesorii beneficiază de cazare și masă atunci când însoțesc elevii, însă gratuitatea acestor servicii nu înseamnă automat și vacanță.

Întrebarea mai corectă este dacă responsabilitatea pe care o presupune supravegherea unui grup de minori este recunoscută și remunerată pe măsura muncii depuse. Pentru că, atunci când un adult își petrece noaptea cu ușa deschisă, verifică dacă toți copiii sunt bine și este pregătit să răspundă unei urgențe, diferența dintre „vacanță” și „muncă” devine greu de ignorat.

 

Susțineți LaTabla.ro

Susțineți munca voluntară din spatele unui proiect editorial independent.