Noua grilă de salarizare pregătită de Guvern readuce în prim-plan una dintre cele mai sensibile probleme ale sistemului public: felul în care statul își ierarhizează profesiile și responsabilitățile prin nivelul de salarizare. Într-o analiză a proiectului, Valer Simion Cosma, director la Biblioteca Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, atrage atenția asupra poziției rezervate profesorilor din învățământul preuniversitar: chiar și după mai bine de 25 de ani de carieră și după obținerea tuturor gradelor didactice, aceștia ar rămâne în zona inferioară a grilei, cu un coeficient de 2,38, într-un sistem care urcă până la 8. Comparațiile cu funcțiile din administrația centrală, cu parlamentarii și chiar cu vârful carierei universitare conturează, în opinia sa, o ierarhie salarială care ridică o întrebare fundamentală: ce mesaj transmite statul unui tânăr care ia în calcul o carieră în Educație?
Valer Simion Cosma, director la Biblioteca Universității „Lucian Blaga” din Sibiu: ,,Noua lege a salarizării spune destul de clar cum valorizează statul diferitele profesii și funcții publice. Iar profesorii sunt plasați foarte jos în această ierarhie. De fapt, dacă proiectul va trece în această formă, întreaga carieră a unui profesor din învățământul preuniversitar se va desfășura în sfertul inferior al scalei coeficienților.
Grila va merge de la coeficientul 1 la 8. Un profesor debutant va porni de la 1,90. După peste 25 de ani de muncă, obținerea definitivatului, a gradului II și apoi a gradului I, va ajunge la numai 2,38. Or, dacă împărțim scala 1–8 în patru intervale egale, sfertul inferior se încheie la aproximativ 2,75. Cu alte cuvinte, nici măcar la capătul carierei un profesor din preuniversitar nu va reuși să iasă din sfertul inferior al grilei.
Asta înseamnă că profesorii vor fi printre cei mai prost plătiți dintre bugetari, sub ei aflându-se doar câteva categorii de personal auxiliar și administrativ, precum muncitori, îngrijitori, paznici, șoferi, personal necalificat sau anumite funcții de execuție cu studii medii. De asemenea, unele funcții bugetare cu studii superioare aflate la debutul carierei vor porni de la coeficienți comparabili sau chiar inferiori celui acordat unui profesor debutant.
Problema devine însă mult mai vizibilă când comparăm profesii și funcții care presupun studii superioare și, mai ales, când urmărim ce se va întâmpla pe parcursul carierei.
Un profesor debutant va porni de la coeficientul 1,90, iar un profesor cu grad I și peste 25 de ani vechime va ajunge la 2,38. Așadar, un sfert de secol de experiență și parcurgerea, practic, a întregii cariere didactice îi vor adăuga doar 0,48 puncte la coeficient.
În administrația publică centrală, un consilier sau expert superior va fi deja la coeficientul 2,80. De aici, diferențele vor crește rapid: un șef de serviciu va ajunge la 4,35, un director la 4,95, un director general la 5,50, un secretar general adjunct la 5,77, iar un secretar general la 6,00.
Nici măcar vârful carierei universitare nu va urca foarte mult în această ierarhie. Un profesor universitar cu peste 25 de ani vechime va avea coeficientul 4,00. Va fi, așadar, plasat sub un șef de serviciu din administrația centrală, aflat la 4,35, și mult sub un director general, la 5,50, sau un secretar general, la 6,00.
În partea superioară a grilei se vor afla și demnitarii. În grila finală, un deputat sau senator fără funcție de conducere este prevăzut cu coeficientul 6,00, un ministru cu 6,50, premierul cu 7,50, iar președintele României va stabili plafonul întregului sistem, la 8,00.
Tradus în bani, la valoarea de referință de 4.100 de lei, contrastul devine și mai ușor de înțeles. Un profesor preuniversitar cu grad I și peste 25 de ani vechime va ajunge, după includerea gradației de vechime, la aproximativ 12.150 de lei salariu de bază brut.
Un șef de serviciu din administrația centrală va ajunge la aproximativ 17.835 de lei brut, un director la 20.295 de lei, un director general la 22.550 de lei, iar un secretar general la 24.600 de lei. În grila finală, coeficientul 6,00 al unui deputat sau senator va însemna, de asemenea, 24.600 de lei brut.
Asta înseamnă o diferență de aproximativ 5.700 de lei brut pe lună între profesorul cu grad I și peste 25 de ani vechime și un șef de serviciu din administrația centrală. Față de un director, diferența va depăși 8.000 de lei, față de un director general va trece de 10.000 de lei, iar față de un secretar general sau un parlamentar va ajunge la aproximativ 12.450 de lei brut pe lună.
Altfel spus, după facultate, grade didactice și peste un sfert de secol petrecut la catedră, un profesor din preuniversitar va ajunge la un salariu de bază care va reprezenta aproximativ jumătate din nivelul salarial prevăzut în grila finală pentru un parlamentar sau pentru un secretar general din administrația centrală.
Dacă proiectul va fi adoptat în această formă, profesorii din preuniversitar își vor urma întreaga carieră în sfertul inferior al scalei coeficienților. Vor putea acumula peste 25 de ani de experiență, vor putea parcurge toate gradele didactice și tot vor rămâne la 2,38 într-un sistem care urcă până la 8. În același sistem, un șef de serviciu din administrația centrală va fi la 4,35, un director general la 5,50, iar un secretar general sau un parlamentar la 6,00. Zone valorice în care nici măcar un profesor universitar de top nu poate ajunge.
Noua grilă nu ne spune, așadar, doar cât ar trebui să câștige fiecare. Ea propune o ierarhie foarte explicită a valorii salariale pe care statul o atribuie diferitelor profesii și funcții publice. Iar locul rezervat profesorilor în această ierarhie este unul dintre cele mai joase în raport cu nivelul de studii, calificarea necesară și durata carierei. În cuvintele doamnei Cristina Trăilă, secretar general adjunct al Guvernului, niște „ciuri-buri”.
Și aici apare o problemă care depășește cu mult situația actualilor angajați din Educație. Dacă aceasta este perspectiva de carieră pe care statul o oferă unui profesor, cum ne putem imagina că tineri foarte bine pregătiți vor fi atrași spre Educație și, mai ales, că vor rămâne în sistem? De ce ar alege un absolvent foarte bun o carieră în care, chiar și după 25 de ani, după toate gradele profesionale și după acumularea unei experiențe considerabile, va rămâne în sfertul inferior al grilei salariale a statului?
Iar dacă nu reușim să atragem și să păstrăm oameni foarte bine pregătiți, ce îmbunătățiri putem aștepta în mod realist de la sistemul de Educație în următorii zece sau douăzeci de ani? Discutăm permanent despre reformă, despre creșterea calității, despre performanța elevilor și despre nevoia unor profesori mai bine pregătiți. Dar toate acestea depind, înainte de orice, de oamenii pe care sistemul reușește să îi atragă și să îi păstreze.
O grilă de salarizare este, din acest punct de vedere, și o politică de recrutare pentru următoarele decenii. Ea le spune tinerilor ce perspectivă le oferă statul dacă aleg să devină profesori. Iar dacă aceasta este valorizarea pe care Guvernul o propune pentru munca și responsabilitatea unui profesor, este greu de văzut pe ce s-ar putea baza speranța că sistemul de Educație va deveni, în anii următori, mai performant decât este astăzi.
Așa că, domnule Dragoș Pîslaru, vă întreb: ăsta e viitorul educațional pe care ni-l pregătiți? Și de ce nu le propuneți altor categorii salariale să aștepte creșteri substanțiale ale coeficienților din 2028? De exemplu, parlamentarilor."
Contribuiți cu Google
Dincolo de cifrele și diferențele salariale punctuale, miza acestei grile este una de perspectivă. O politică de salarizare nu stabilește doar veniturile angajaților de astăzi, ci influențează și alegerile profesionale ale celor care vor intra în sistem peste cinci, zece sau douăzeci de ani. Dacă un profesor poate parcurge întreaga carieră, acumulând experiență, grade didactice și responsabilități, fără să depășească zona inferioară a ierarhiei salariale, întrebarea despre capacitatea Educației de a atrage și păstra oameni bine pregătiți devine inevitabilă. În acest context, întrebarea adresată ministrului Dragoș Pîslaru — de ce profesorii trebuie să aștepte până în 2028 pentru creșteri substanțiale, în timp ce alte categorii beneficiază de o poziționare net superioară în grilă — depășește disputa despre salarii și devine o întrebare despre prioritățile pe termen lung ale statului român.