Învățătorul, în vârstă de 25 de ani, Petruț Rizea, a suferit un accident vascular cerebral (AVC), iar cazul său este încă un semnal de alarmă privind nivelul ridicat de epuizare și stres din sistemul de educație. Acesta afirmă că episodul medical nu a fost un eveniment izolat, ci rezultatul unei acumulări îndelungate de presiune psihică și oboseală, în contextul activității didactice.
Povestea lui Petruț Rizea readuce în discuție o realitate mai puțin vizibilă a școlii: costul emoțional și psihologic al profesiei de profesor. În mărturia sa, cadrul didactic descrie contrastul dintre percepția publică – „program scurt, vacanțe multe, muncă ușoară” – și experiența reală din clasă, unde responsabilitatea față de elevi continuă mult dincolo de orele de curs.
Susțineți LaTabla.ro
Susțineți munca voluntară din spatele unui proiect editorial independent.
Acesta afirmă într-un interviu acordat publicației Libertatea că, în timp, presiunea constantă, gestionarea situațiilor din clasă și încărcarea emoțională pot duce la epuizare severă. Mesajul său central este că multe dintre dificultățile profesiei nu sunt vizibile din exterior, dar se acumulează treptat până la afectarea sănătății.
„Începuse să mă doară capul aproape zilnic, mai ales după ore, iar durerile erau însoțite, câteodată, de amețeală și vărsături. O perioadă, nu le-am dat mare importanță. Am crezut că sunt doar niște simple migrene care vor trece. Dar nu s-a întâmplat așa. Dimpotrivă. Fără să-mi dau seama, starea mi s-a agravat”.
Cazul său a fost preluat în spațiul public ca exemplu al fenomenului de burnout în educație, o problemă discutată tot mai des de specialiști și organizații profesionale. Profesorul transmite că momentul critic nu a fost o zi anume, ci suma tuturor zilelor de stres și suprasolicitare.
Un astfel de episod s-a petrecut și în ziua de 24 aprilie, când profesorul a leșinat. „S-a întâmplat într-o vineri. Eram acasă, abia ce ajunsesem de la școală când, pur și simplu, am căzut din picioare. Țin minte că mă pregăteam să corectez niște teste de Evaluare Națională. Nu știu cât am stat așa. Oricum, au trecut minute bune până m-am trezit”.
După ce și-a revenit, speriat de ce i s-a întâmplat, Petruț și-a sunat cel mai bun prieten. Iar apoi, la îndemnul acestuia, după două zile, s-a dus la medic și și-a făcut un RMN. „Rezultatul a fost leziune cerebrală în lobul frontal, cu elemente demielinizante și suspect AVC, un diagnostic pe care l-a confirmat, ulterior, și medicul neurolog. Și, într-adevăr, în imagine, pe CD, se vedea o pată mare albă”.
Situația ridică întrebări mai largi despre sustenabilitatea muncii didactice și despre modul în care sistemul educațional gestionează sănătatea psihică a cadrelor didactice. În același timp, cazul readuce în atenție nevoia de măsuri de sprijin pentru reducerea epuizării profesionale în școli.
În esență, povestea lui Petruț Rizea devine mai mult decât un caz individual: este o discuție despre limitele invizibile ale unei profesii esențiale și despre costul real al acestor limite atunci când sunt ignorate prea mult timp.
Recomandările redacției
Susțineți LaTabla.ro
Susțineți munca voluntară din spatele unui proiect editorial independent.
