Vorbind din experiența directă a sălii de clasă, observ o schimbare care nu mai poate fi tratată ca o simplă variație de generație sau ca o etapă trecătoare. Tot mai des mă confrunt cu refuzul explicit al unor elevi de a intra în logica orei: „nu particip”, „nu mă interesează”. Nu este vorba doar de lipsă de motivație, ci de o suspendare deliberată a contractului minim fără de care predarea devine imposibilă.
Ca profesor, nu mai lucrez doar cu materia pe care trebuie să o predau, ci cu efortul constant de a menține cadrul în care această materie poate exista. Învățarea presupune o formă de acord tacit: măcar atenție, măcar prezență mentală, măcar disponibilitate de a urmări firul lecției. Atunci când acest acord dispare, întreaga structură se fragilizează, indiferent cât de bine este pregătită ora.
Susțineți LaTabla.ro
Susțineți munca voluntară din spatele unui proiect editorial independent.
Ceea ce mă îngrijorează nu este episodul izolat, ci frecvența cu care astfel de situații devin acceptabile în clasă, ca și cum refuzul de a participa ar fi doar o opțiune firească, fără consecințe asupra procesului colectiv. În realitate, fiecare astfel de moment afectează nu doar relația profesor–elev, ci și dreptul celorlalți elevi la o oră coerentă!
Scriu aceste rânduri nu dintr-o poziție de resemnare, ci dintr-o formă de luciditate profesională: fără un minim respect pentru cadrul orei, școala riscă să se transforme într-un spațiu în care predarea este doar intenție, nu realitate. Iar acest lucru, pe termen lung, devine o problemă sistemică, nu individuală.
Prof. înv. gimnazial M.B.
Recomandările redacției
Susțineți LaTabla.ro
Susțineți munca voluntară din spatele unui proiect editorial independent.
