În DEX, noțiunea este văzută ca „totalitatea cursurilor oferite de o instituție de învățământ, ansamblul de cursuri care constituie o arie de specializare”.
A provocat observații filologice și femininul „o curriculă”, în locul formei de masculin singular, „un”. A existat chiar o teorie a curriculumului (John Dewey). În România anilor 1998-2000, o echipă de curriculum a lucrat la elaborarea și sistematizarea noului Curriculum Național, trebuind să fie aplicat nu de cei care l-au conceput, ci de cei aflați la catedră.
Experții ministerului au fost acuzați, printre altele, că au introdus termeni prețioși, barbarisme, urmărind americanizarea limbii. Așadar, adepții noului au contestat pedagogia tradițională, cu reminiscențe politico-ideologice, pe când tradiționaliștii au sancționat elitismul pedagogic. Problema identității lexicale ar rămâne secundară, se justifică specialiștii în programe.
Ei atrag atenția că bagatelizarea unor termeni, cum este bunăoară cel de „curriculă”, ar conduce la vulgarizarea unor concepte noi și metode noi. În practică, curriculum la decizia școlii și a părinților nu a putut fi aplicat peste tot, primând oamenii și normele lor didactice.
O nedumerire: dacă în conținutul său, Curriculum Național a fost fără cusur, de ce s-a dezvoltat, paralel cu acesta, provocat de instituirea acestuia, o industrie grea a meditațiilor, pentru ca elevii să-i facă față? Cu siguranță că explicații există.
Gheorghe POSTELNICU
Susțineți LaTabla.ro
Susțineți munca voluntară din spatele unui proiect editorial independent.
Recomandările redacției
Susțineți LaTabla.ro
Susțineți munca voluntară din spatele unui proiect editorial independent.
