Altfel spus, acesta este consecința nedorită în ceea ce ține de parcursul educațional, având și înțelesul de stagnare sau regres.
Rata ridicată a apariției acestui fenomen și, mai ales, tendința lui de a se croniciza ne obligă să-l abordăm cu toată seriozitatea. Mai cu seamă că eșecul se manifestă sub o paletă largă de forme, cum ar fi repetenția, abandonul școlar sau performanțele scăzute la testele naționale și internaționale.
În situația în care insuccesul școlar este rezultatul unei multitudini de experiențe ale elevilor în mediul educațional, în familie și în contextul non-școlar, cauzele acestuia sunt de natură psiho-individuală, anatomo-fiziologică – disfuncții hormonale, deficiențe fizice, psihice – tulburări nervoase, senzații de neputință, reacții emoționale exagerate, lipsă de interes, oboseală cronică, dezechilibre emoționale și comportamentale etc. – și socio-familială.
Există și motive pedagogice, printre care putem remarca dotarea tehnico-materială și resursele didactice deficitare, absența colaborării dintre profesori și elevi, supraîncărcarea elevilor, metodologia didactică pasivă și inadecvată a profesorilor etc. Și dacă aceste motive ne alarmează, există totuși o soluție, deoarece insuccesul școlar poate fi evitat, înlăturat sau redus, în condițiile în care este identificat precoce și sunt cunoscute fazele acestui proces: etapa inițială – încetinirea progresului, înregistrarea lipsurilor; etapa decalajului real în procesul de învățare – apariția unor carențe în cunoștințe, refuzul de a duce la bun sfârșit, dezinteresul față de școală; abandonul sau repetenția.
Pe fondul problemelor legate de abandon și repetenție, este importantă găsirea soluțiilor pentru primele două faze. Întrucât profesorii pot cunoaște caracteristicile elevilor în cadrul actului educațional, mai precis fațetele favorabile și nefavorabile în dobândirea noilor cunoștințe și cultivarea competențelor specifice, îmbunătățirile constatate, întârzierile în progres, erorile comise etc., sarcina lor este diagnosticarea timpurie a dificultăților la învățătură, pentru crearea unor strategii diferențiate, atât cu referire la exigențele conținutului, cât și la modalitățile de învățare.
Abandonul școlar este legat de fenomenul absenteismului, iar una dintre consecințele acestuia este repetarea anilor de studii. Repetenția nu este mereu declanșată de absenteism, dar poate însemna o neputință de a se adapta la exigențele stabilite de sistemul de învățământ și de a ține pasul în ritmul grupului.
De semnalat este că ambele fenomene, dacă nu sunt înlăturate la timp, pot conduce la abandon școlar. Este totuși cert că societatea are de suferit când tinerii nu finalizează studiile.
Cei care abandonează școala sau părăsesc timpuriu sistemul educațional au un risc mai crescut de a fi fără serviciu sau de a primi un salariu mic, de a deveni dependenți de ajutorul social etc.
Așadar, putem afirma că tinerii neșcolarizați reprezintă o categorie vulnerabilă, susceptibilă la excluderea socială. Trebuie să găsim soluții de prevenire și de rezolvare a consecințelor acestor fenomene. În cazul renunțării precoce la școală, primul pas este identificarea copiilor care prezintă acest risc, urmată de implicarea familiei în integrarea lor educațională și comunitară, prin convorbiri ale consilierului școlar sau psihologului cu elevii și părinții acestora.
Un alt pas implică generarea unor contexte potrivite pentru problemele întâmpinate la școală, în funcție de punctele forte și posibilitățile elevilor. Punctul de plecare este credința că fiecare elev are unicitate și potențial de învățare.
Calitatea educației, nu doar a instruirii și, dintr-o perspectivă mai cuprinzătoare, a vieții elevilor în școală, aparține tuturor și ne responsabilizează în egală măsură pe fiecare dintre noi. Din această cauză este nevoie de o viziune globală, în care toți cei care participă la procesul educațional – administrația școlară, profesorii, elevii și părinții – să participe la o muncă comună și coordonată, în cooperare cu colaboratorii externi și toți membrii comunității, în vederea diminuării ratei întreruperii educației și/sau plecării anticipate din sistemul școlar.
Evitarea și contracararea eșecului implică înțelegerea modului efectiv de manifestare și a factorilor determinanți care au creat contextul dat și, cu cât acesta este detectat mai devreme, cu atât rezultatele intervenției pedagogice sunt mai eficiente.
Prof. Damian Spinei
Susțineți LaTabla.ro
Susțineți munca voluntară din spatele unui proiect editorial independent.
Recomandările redacției
Susțineți LaTabla.ro
Susțineți munca voluntară din spatele unui proiect editorial independent.
