În teorie, școala este gratuită. În realitate, anul de clasa a VIII-a vine cu o listă lungă de cheltuieli pe care nu le mai poți amâna dacă îți dorești ca propriul copil să aibă o șansă cât mai bună.
Au început meditațiile. Mai întâi la o materie, apoi la două. „Doar până trece examenul”, ne spuneam. După câteva luni, am realizat că deveniseră o cheltuială fixă în bugetul familiei. La acestea s-au adăugat culegeri, teste, materiale de pregătire, simulări, transport și tot felul de resurse despre care, cu un an înainte, nici nu știam că există.
Și nu vorbim despre sume mici.
Pentru o familie cu venituri obișnuite, peste 1200 de lei în plus în fiecare lună, numai pe meditații, înseamnă renunțări. Înseamnă să amâni o reparație în casă, să te gândești de două ori înainte să cumperi ceva pentru tine, să faci calcule înainte de fiecare cheltuială. Înseamnă să speri că luna aceasta nu apare nicio problemă neprevăzută.
Iar când ai doi copii, lucrurile devin și mai complicate. Că nu poți să investești într-unul iar cellălat să plângă că nu are nu știu ce, că își dorește un lucru și nu ne mai permitem.
Am ajuns să mă întreb dacă îi pot oferi copilului meu tot ceea ce primesc ceilalți copii. Nu pentru că vreau să-l cresc în competiție cu ei, ci pentru că nu vreau ca diferența dintre o familie care își permite pregătire suplimentară și una care trebuie să numere fiecare leu să se transforme într-o diferență de șanse.
Asta este una dintre cele mai mari neliniști ale mele.
Examenul nu mai este doar despre ce știe copilul. Devine și despre cât de mult își permite familia să investească în pregătirea lui. Și peste toate acestea vine presiunea. A fost un an cu multe întrebări din partea rudelor, prietenilor și vecinilor:
„Ce notă iei?” , „La ce liceu vrei să intri?”, „Dacă nu prinzi profilul dorit?”
Întrebările acestea se aud peste tot. În familie, la școală, între părinți, în grupurile de WhatsApp. Copiii ajung să compare medii, să compare rezultate la simulări, să se teamă de fiecare greșeală. O notă mai mică la un test nu mai este doar o notă. Pentru un copil de 14-15 ani poate deveni dovada că „nu este suficient de bun”.
Iar noi, părinții, încercăm să le spunem să nu pună presiune pe ei, în timp ce noi înșine trăim cu presiunea rezultatului.
Evaluarea Națională este deja un moment extrem de important pentru admiterea la liceu.
Dar lucrurile se pare că se complică și mai mult pentru generațiile care urmează, având în vedere concursul de admitere despre care se tot discută. Cu alte cuvinte, pentru unii copii, drumul către liceul dorit poate însemna nu doar Evaluarea Națională, ci și încă o probă, încă o perioadă de pregătire și încă o sursă de stres.
Ca mamă, nu pot să nu mă întreb: cât poate duce un copil? Și cât poate duce o familie?
Pentru că după orele de la școală urmează meditația. După meditație urmează temele. Apoi testele. Apoi simulările. În weekend, în loc să avem timp să ieșim împreună, copilul are de recuperat materia sau de rezolvat variante. Vacanțele nu mai sunt vacanțe.
Eu, ca mama lui, am devenit epuizată după acest an școlar de care a dat Domnul să trecem cu bine.
Sunt seri în care îl vedeam obosit și mă întrebam dacă mai înțelege de ce învață. M-am străduit să nu ajungă să creadă că valoarea lui se măsoară într-o medie. Și nici ca liceul să fie asociat cu frica.
Și totuși, realitatea ne-a tot împins exact în această direcție.
Un an am vorbit doar despre medii de admitere, clasamente, licee „bune”, profiluri căutate și competiție. Am făcut calcule și strategii.Am comparat rezultatele. Am căutat profesori pentru pregătire. Pregătirea a devenit prioritatea cheltuielilor noastre.
Iar între timp, facturile vin în fiecare lună. Poate că acesta este aspectul despre care se vorbește cel mai puțin: educația ajunge să apese nu doar psihic, ci și financiar asupra familiei.
Nu cred că meditațiile sunt rele, sau că pregătirea suplimentară nu este utilă. Pentru unii copii, este chiar necesară. Spun doar că nu ar trebui să ajungem să simțim că, pentru a-i asigura copilului o șansă, trebuie să ne depășim constant posibilitățile financiare. Și mai spun ceva: un copil de clasa a VIII-a nu ar trebui să simtă că poartă pe umeri investiția financiară făcută de părinți.
Noi, adulții, trebuie să putem spune: „Am făcut cât am putut”. Nu: „După câți bani am băgat în meditații, trebuie neapărat să iei nota X.” Că atunci cea mai grea povară pentru copil devine frica de a nu dezamăgi.
Mi-aș dori ca anul de clasa a VIII-a să fie despre maturizare, prietenii, ultimele luni alături de colegi și despre descoperirea drumului pe care vrea să meargă mai departe.
Nu cum l-am resimțit noi, despre carduri bancare, facturi, meditații, clasamente și atacuri de panică.
Da, examenele contează, admiterea contează. Știu că trebuie să ne pregătim pentru ceea ce urmează. Dar sper ca, în toată această cursă pentru rezultate, să nu uităm esențialul: în spatele fiecărei medii este un copil.
Iar în spatele acelui copil este o familie care, de multe ori, face eforturi despre care nimeni nu știe nimic. Plătim cu bani, cu timp și cu liniștea familiei! Cu vârf și îndesat. Și, prea des, cu nopți în care cu ochii în tavan, ne întrebăm dacă facem suficient pentru copilul nostru.
Poate că aceasta este, de fapt, cea mai grea parte din clasa a VIII-a: nu examenul în sine, ci sentimentul că trebuie să faci tot ce îți stă în putere ca să nu-i închizi copilului nicio ușă. Chiar și atunci când, pentru a-i ține toate ușile deschise, familia ajunge să facă sacrificii pe care nu și le mai permite.
Vă mulțumesc că ați citit, vă doresc succes tuturor!
Susțineți LaTabla.ro
Susțineți munca voluntară din spatele unui proiect editorial independent.
Cosmina Mandache
Materialul de mai sus a fost transmis redacției „La Tabla” și publicat sub anonimat în cadrul secțiunii „Opinii”, reprezentând exclusiv punctul de vedere al autorului. Redacția nu poate verifica în mod independent toate informațiile prezentate și nu își asumă responsabilitatea pentru conținutul acestora. Responsabilitatea asupra afirmațiilor aparține în totalitate autorului. Persoanele vizate pot transmite drepturi la replică sau puncte de vedere, iar acestea vor fi publicate în conformitate cu principiile echilibrului și bunei-credințe jurnalistice.
Recomandările redacției
Susțineți LaTabla.ro
Susțineți munca voluntară din spatele unui proiect editorial independent.
