Am făcut curățenie.
Împreună cu alte profesoare, în ultimele săptămâni am văruit, am șters praful, am spălat, am lustruit, am mutat lucruri, am aranjat, am făcut, pur și simplu, „lună” în clase. Ca acasă. Poate chiar mai atent decât acasă, pentru că acolo, între acei pereți, urmează să intre copiii noștri și ai dumneavoastră.
De mai bine de trei săptămâni, școala a fost locul nostru de muncă, chiar dacă elevii încă nu s-au întors. Am muncit cu mâinile, cu spatele, cu răbdarea și, mai ales, cu sufletul.
Nu pentru că aceasta ar fi, în fișa postului, „vocația” despre care ne place atât de mult să vorbim. Ci pentru că, atunci când intri într-o clasă și știi că acolo vor sta douăzeci, treizeci de copii, îți dorești să fie bine, curat și frumos.
Să simtă că cineva s-a gândit la ei înainte să vină. Pentru că, ce credeți...chiar s-a gândit!
Asta nu se vede în catalog, nu apare în condica de prezență și nici nu poate fi măsurat în numărul de ore petrecute la catedră.
De aceea vreau să le spun câteva lucuri celor care habar nu au despre ce presupune meseria de profesor, dar zic mereu că profesorii lucrează puține ore, au multe vacanțe și sunt mereu pe relaxare: școala nu înseamnă doar ceea ce se vede în timpul orelor. Fiecare zi, fiecare lecție, fiecare proiect, toate sunt la fel ca o clasă înainte de prima zi de școală!
O clasă pregătită pentru prima zi de școală nu apare peste noapte. Înainte să intre primul copil pe ușă, cineva a stat acolo cu zile și săptămâni înainte în loc să se dedice propriei familii și a pus lucrurile la locul lor. A pregătit materialele, a decorat. A gândit cum să arate spațiul, a cumpărat uneori lucruri din banii proprii, a făcut ordine, a reparat ce se putea repara. A încercat să transforme o încăpere într-un loc în care un copil să se simtă bine. Și apoi începe anul școlar.
Iar ceea ce nu se vede continuă. Pentru fiecare lecție există o pregătire. Pentru fiecare proiect există ore de gândire, căutare, selecție, organizare. Pentru fiecare activitate există materiale. Pentru fiecare copil care nu înțelege există o explicație în plus. Pentru fiecare copil care înțelege repede există o provocare în plus.
Există caiete de corectat, planificări, documente, ședințe, consilii, discuții cu părinții, activități, proiecte, rapoarte și lucruri care apar mereu de nicăieri și trebuie făcute „pentru ieri”.
Și mai există ceva ce nu poate fi trecut într-un tabel. Există copilul care vine la școală trist sau nemâncat. Copilul care nu are curaj să răspundă. Copilul care nu știe să spună că are o problemă. Copilul care are nevoie să fie încurajat. Copilul care greșește și trebuie să învețe că o greșeală nu înseamnă că este incapabil.
Există zile în care profesorul pleacă acasă și continuă să se gândească la un elev.
„Oare de ce n-a vorbit astăzi?”
„Oare am explicat suficient de bine?”
„Cum aș putea să-l ajut?”
Asta nu se vede niciodată din curtea școlii. Se văd doar orele, și vacanțele.
Se mai vede momentul în care profesorul pleacă. Și poate că tocmai de aceea este atât de ușor să spui: „Muncește puțin.”
Nu vreau să spun că toți profesorii sunt perfecți. Nu sunt. Există oameni care își fac meseria extraordinar și oameni care o fac mecanic. Ca în orice profesie. Dar nu putem transforma excepțiile în definiția unei întregi categorii.
Și, mai ales, nu putem judeca munca unui om doar după partea ei vizibilă.
Astăzi, după ce am terminat curățenia, m-am uitat la clasă. Era curată. Luminoasă. Pregătită. Poate că în prima zi de școală va părea că a fost dintotdeauna așa.
Copiii vor intra, vor vorbi, vor râde, vor trânti ghiozdanele, vor pune mâna pe pereți, vor muta scaunele și, în câteva zile, urmele vieții lor se vor vedea din nou peste tot. Și este bine. Pentru că școala nu este un muzeu. Este un loc viu.
Dar înainte ca acest loc să devină al copiilor, cineva a trebuit să-l pregătească. Așa este și cu lecțiile.
Când un profesor intră în clasă și vorbește treizeci de minute despre un subiect, acele treizeci de minute nu sunt toată munca lui. În spatele lor pot fi ore de pregătire. În spatele unei activități de o oră pot fi zile de organizare. În spatele unei clase frumoase pot fi săptămâni de muncă.
În spatele unui copil care, la un moment dat, spune „Am înțeles!” pot fi zeci de încercări ale profesorului de a explica altfel. De aceea, poate că înainte să numărăm vacanțele profesorilor ar trebui să numărăm și lucrurile pe care nu le vedem. Nu spun asta ca noi profesorii să ne plângem sau ca să ne declarăm eroi.
Ci ca să avem o imagine corectă. Pentru că „vocația” nu înseamnă să muncești fără limite și să nu mai ai dreptul să obosești. Vocația nu înseamnă că profesorul nu are nevoie de respect, de timp liber sau de condiții decente de muncă.
Înseamnă, poate, să faci un lucru cu sens și atunci când nimeni nu te aplaudă. Să ștergi praful dintr-o clasă în care încă nu a intrat niciun copil. Să pregătești o lecție pe care poate niciun părinte nu o va afla vreodată.
Să mai explici o dată unui copil. Să mai cauți o soluție. Să faci un lucru bine chiar dacă nu există o fotografie care să dovedească faptul că l-ai făcut. Asta este partea nevăzută a școlii!
Nu judeca niciodată munca unui om după timpul în care îl vezi muncind. Unele meserii își lasă urmele la vedere. Altele își lasă rezultatele în oameni.
Iar munca unui profesor se vede, de multe ori, mult mai târziu. Într-un copil care prinde curaj. Într-un adolescent care descoperă că poate. Într-un adult care își amintește, după ani, de un profesor care a avut răbdare cu el.
Când copiii vor intra în clasele curate, probabil nu vor ști cine a văruit, cine a spălat, cine a șters praful și cine a stat până la final să pună lucrurile la loc. Nici nu trebuie să știe. Pentru că asta înseamnă, uneori, să faci lucrurile cu adevărat. Să faci ceea ce trebuie făcut, cu grijă și cu dedicare, chiar și atunci când nimeni nu vede.
Am povestit toate acestea pentru unii, care spun că profesorii „muncesc puțin”. Îi invit doar să privească puțin mai atent. Nu la vacanțe.
La tot ceea ce se întâmplă înainte, după și între ele.
Prof. N.D.
Susțineți LaTabla.ro
Susțineți munca voluntară din spatele unui proiect editorial independent.
Materialul de mai sus a fost transmis redacției „La Tabla” și publicat sub anonimat în cadrul secțiunii „Opinii”, reprezentând exclusiv punctul de vedere al autorului. Redacția nu poate verifica în mod independent toate informațiile prezentate și nu își asumă responsabilitatea pentru conținutul acestora. Responsabilitatea asupra afirmațiilor aparține în totalitate autorului. Persoanele vizate pot transmite drepturi la replică sau puncte de vedere, iar acestea vor fi publicate în conformitate cu principiile echilibrului și bunei-credințe jurnalistice.
Recomandările redacției
Susțineți LaTabla.ro
Susțineți munca voluntară din spatele unui proiect editorial independent.
