Mi-aș dori ca atunci când se discută despre educație să fie ascultați mai mult și profesorii care intră zilnic în clase. De ce nu sunt luate deciziile de comisii de oameni cu 20-30 de ani experiență practică la catedră? Eu sunt de părere că și ministru trebuie să fie cineva cu ani de predare în spate, venit de la firul ierbii, care cunoaște adevăratele probleme, nu unul numit politic.
Hai să vă explic ceva, dragi părelologi care habar nu aveți cum se trăiește și se simte sistemul. În teorie, totul sună minunat. Elevul trebuie înțeles, motivat, ascultat, încurajat. Profesorul trebuie să creeze o stare de bine, să fie empatic, să adapteze activitatea la fiecare copil, să transforme ora într-o experiență interesantă și să țină cont de nevoile fiecăruia.
Susțineți LaTabla.ro
Susțineți munca voluntară din spatele unui proiect editorial independent.
Profesorul trebuie să aibă vocație, iar costurile vieții sale, facturile pe care le are de plată, eh...niște fleacuri, el trebuie să lucreze neremunerat, pe bani puțini și să aibă mai multe roluri deodată, căci părinții și elevii trebuie să fie fericiți. Acesta e scopul suprem!
Sunt lucruri frumoase. Și, în mare parte, corecte.
Problema apare atunci când intrăm în clasă, unde ai copii foarte diferiți, cu care petreci o oră. Unul vine pregătit, altul nu și-a făcut tema. Unul întreabă continuu, altul nu spune niciun cuvânt. Unul are nevoie de explicații suplimentare, altul se plictisește dacă repeți prea mult. Un copil este atent, altul își verifică telefonul pe ascuns, iar altul are pur și simplu o zi proastă.
Și profesorul trebuie să le gestioneze pe toate în același timp, în timp ce predă, explică, menține ordinea și disciplina, observă cine nu a înțeles, îi ajută pe cei care rămân în urmă, se conectează cu toată lumea.
Ooo, mai rezolvă și conflicte. Inclusiv cu părinții când e cazul, cărora în orice caz trebuie să le răspundă.
În paralel sunt documente de completat pentru fiecare acțiune. Lumea nu știe că se fac procese verbale și hârtii care să justifice fiecare oră, fiecare mică acțiune pe care o faci pentru copii, de-ți vine să te lipsești câteodată numai când îți dai seama ce ai de făcut. Și, bineînțeles, ca profesor, trebuie să fii mereu calm, empatic, creativ și disponibil, să respecți programa.
Ei, peste toate acestea, trebuie să stai bine cu nervii cu atâtea schimbări pe care le fac unii care habar nu au realitatea din școli și cu atâtea recomandări pe care le dau, în special părinților, alții care sunt maeștrii în teorie dar la practică sunt corigenți.
Uneori am impresia că, în ochii celor care fac regulile și teoriile astea, profesorul ideal este un fel de om-orchestră. Poate face de toate, simultan și fără să obosească. Nu se enervează niciodată, nu clachează!
Numai că profesorul este om. Iar școala este făcută din oameni. De aceea cred că avem nevoie să revenim puțin cu picioarele pe pământ.
Hai să ne reamintim că relație bună cu elevul înseamnă și autoritate. O școală în care copilul se simte bine nu trebuie să fie o școală în care copilul face numai ce dorește. Educația nu înseamnă doar să-i facem pe copii să se simtă bine. Înseamnă și să-i învățăm să muncească atunci când nu au chef, să accepte o regulă, să suporte frustrarea unui rezultat mai slab, să repare o greșeală și să înțeleagă că nu toate lucrurile importante în viață sunt ușoare sau plăcute.
Școala nu este nici fabrică de note, dar nici loc de divertisment! Este locul în care un copil trebuie să învețe, treptat, să devină adult. Iar pentru asta are nevoie și de libertate, și de limite. Și de încurajare, dar și de exigență. Nu doar de drepturi.
M-am săturat, vă spun sincer, de cei care vorbesc frumos despre școală, dar sfaturi care reprezintă utopii, și nu știu cum arată o oră de luni dimineața, într-o clasă obosită.
Habar nu au cum e să încerci zece metode până să găsești una care funcționează. Sau cum e să rămâi după program ca să explici unui copil ceea ce ceilalți au înțeles. Ca profesor poți să ai o oră excelentă și a doua zi să descoperi că jumătate dintre elevi au uitat deja tot.
E frumoasă teoria dar realitatea ne obligă să fim profesori, diriginți, consilieri, mediatori, paznici ai liniștii și, uneori, chiar „psihologi” fără să fi avut vreodată timpul sau resursele necesare pentru toate aceste roluri. Nu avem nevoie de încă un set de sfaturi perfecte, de măsuri luate pe considerente teoretice, de schimbări aberante scoase din pălărie de oameni care nu știu ce e aia predare și timp petrecut cu elevii într-o școală.
Hai să mai vorbim și de soluții care să funcționeze în școala reală. Vrem clase în care profesorul să poată preda, nu doar să gestioneze comportamente, vrem reguli clare și aplicabile. Ne dorim părinți care să fie parteneri ai școlii, nu judecători ai profesorului, montați de teoreticieni care îi spală pe creier.
Înainte să mai spunem profesorilor cum să lucreze cu elevii, ar fi bine să-i întrebăm simplu: „Dumneavoastră cum vedeți lucrurile din clasă?”
S-ar putea să aflăm că soluțiile date de cineva care cunoaște realitatea au mai multe nuanțe decât orice strategie scrisă pe hârtie.
Prof. O.N.
Materialul de mai sus a fost transmis redacției „La Tabla” și publicat sub anonimat în cadrul secțiunii „Opinii”, reprezentând exclusiv punctul de vedere al autorului. Redacția nu poate verifica în mod independent toate informațiile prezentate și nu își asumă responsabilitatea pentru conținutul acestora. Responsabilitatea asupra afirmațiilor aparține în totalitate autorului. Persoanele vizate pot transmite drepturi la replică sau puncte de vedere, iar acestea vor fi publicate în conformitate cu principiile echilibrului și bunei-credințe jurnalistice.
Recomandările redacției
Susțineți LaTabla.ro
Susțineți munca voluntară din spatele unui proiect editorial independent.
