Oameni care susțineau că mă apreciază, mă săpau frumos pe la spate. Uneori, pentru a putea continua să aperi ceea ce contează, trebuie să te oprești puțin și să ai grijă și de tine.

Scriu aceste rânduri nu pentru a stârni milă și nici pentru a mă așeza în postura unei victime. Fiindcă nu mă interesează asta. Le scriu pentru că, după săptămâni în care am vorbit despre demnitatea și drepturile profesorilor dar și ale elevilor, simt că îmi datorez măcar sinceritatea de a spune că am obosit.
În ultimele zile am scris, am inițiat o petiție, inutilă zic unii, am oferit interviuri și am cerut public reacții din partea instituțiilor. Am vorbit despre violența îndreptată împotriva profesorilor, despre amenințare, intimidare și umilință, despre lipsa unor proceduri clare și despre nevoia ca niciun cadru didactic să nu mai rămână singur în fața unui abuz. Am făcut toate acestea pentru că sunt profesor și pentru că nu pot privi nepăsător cum această profesie este golită, puțin câte puțin, de respect și de demnitate.

Nu am urmărit nicio funcție, niciun avantaj și niciun câștig politic. Nu am pretins că toți profesorii sunt fără greșeală și nu am cerut ca cineva să fie mai presus de lege. Am cerut doar ca profesorii să fie protejați, ascultați și tratați ca niște oameni.

Cu toate acestea, am fost acuzat de intenții pe care nu le-am avut, de lucruri pe care nu le-am făcut și de interese care nu mi-au aparținut niciodată. Cuvintele mi-au fost răstălmăcite, gesturile puse sub semnul întrebării, iar tăcerea mea a fost uneori interpretată la fel de nedrept precum vorbele mele.

Au existat mesaje, atacuri, ironii și presiuni repetate care, în timp, m-au afectat emoțional și psihic mai mult decât am vrut să recunosc. Am încercat să par puternic. Am răspuns, am explicat și am mers mai departe. Dar adevărul este că, dincolo de pagina aceasta și de aparițiile publice, există un om. Un om care citește, simte, se îndoiește și obosește. Un om pentru care fiecare acuzație nedreaptă nu dispare odată cu închiderea telefonului.

Am ajuns să deschid rețelele sociale cu neliniște. Să mă întreb ce mi s-a mai atribuit, ce afirmație mi-a mai fost răstălmăcită și de ce trebuie să mă apăr pentru lucruri pe care nu le-am făcut. Nu este sănătos și nu vreau să mă prefac că este.

Nu este o renunțare la valorile în care cred și nici o retragere din lupta pentru demnitatea profesorilor. Este doar nevoia de a mă proteja, de a-mi regăsi liniștea și de a-mi aminti că nu sunt obligat să mă consum până la epuizare pentru a demonstra că intențiile mele au fost sincere.

Le mulțumesc celor care au înțeles, au semnat, au distribuit, mi-au scris și au ales să vadă omul din spatele demersurilor, celor care m-au chemat în emisiunile lor și m-au lăsat să vorbesc, să explic, să susțin. Sprijinul vostru a însemnat mai mult decât am reușit să spun. Cu ocazia aceasta, am aflat și cum oameni care susțineau că mă apreciază, mă săpau frumos pe la spate. Se știu ei.

Uneori, pentru a putea continua să aperi ceea ce contează, trebuie să te oprești puțin și să ai grijă și de tine. Iar eu simt că acel moment a cam venit.

Prof. Petruț Rizea

Susțineți LaTabla.ro

Susțineți munca voluntară din spatele unui proiect editorial independent.