Fiica mea începe clasa a X-a. Ar trebui să fie un an în care să devină mai sigură pe ea, să își descopere direcția și să se bucure de anii de liceu. Dar, înainte de începutul școlii, am o neliniște pe care nu pot să o ignor: mi-e teamă de presiunea pe care o poate pune asupra ei un mediu școlar tot mai lipsit de disciplină și armonie!
Vorbesc despre ceea ce am observat în ultimul an școlar și despre lucrurile pe care mi le povestește fiica mea.
Într-o clasă în care unii elevi nu au învățat acasă limitele de bază ale comportamentului, o oră de curs poate deveni foarte greu de dus. Vorbitul continuu, glumele în momente nepotrivite, întreruperile, comentariile adresate profesorului sau colegilor și lipsa de respect față de regulile clasei nu îi afectează doar pe profesori.
Îi afectează și pe ceilalți copii! Implicit pe noi părinții care stăm la muncă și ne facem griji. Cum s-o simți fata mea la școală? Să nu-i dea cineva vreo palmă, să nu-i dea să guste ceva, să nu râdă de ea, să nu pună presiune pe ea să fie ca ceilelți....
Plus modul în care decurg orele. Când o lecție este întreruptă din câteva minute, în câteva minute, elevul care chiar vrea să fie atent pierde explicații. Fiica mea mi-a spus uneori că îi este greu să se concentreze atunci când în jurul ei sunt colegi care transformă fiecare oră într-un prilej de glume și agitație. Nu vreau să îi cer să se izoleze și nici să îi spun că trebuie să îi judece pe ceilalți. Dar mă întreb cât de mult poate suporta un adolescent înainte ca această tensiune să înceapă să îl afecteze.
Pentru unii copii, poate fi doar enervant. Pentru alții, presiunea se poate manifesta prin teamă, retragere, lipsă de încredere sau anxietate. Tocmai de aceea cred că nu ar trebui să așteptăm ca un copil să ajungă să spună că nu mai vrea să meargă la școală pentru a ne întreba ce se întâmplă.
Nu e doar vina profesorilor care nu știu sau nu pot să facă ordine, aici avem o responsabilitate comună. Profesorii nu pot face singuri educația comportamentală a unei clase întregi. Școala poate stabili reguli, poate interveni și poate sprijini elevii, dar ceea ce se învață acasă despre respect, limite și responsabilitate se vede inevitabil și la școală.
Unii dintre noi nu mai știu să fie părinți!
Ca mamă, nu îmi doresc o clasă în care toți copiii să fie identici. Îmi doresc o clasă în care diferențele dintre ei să nu însemne că unii au dreptul să îi împiedice pe ceilalți să învețe.
Off... sper să fie un an bun pentru fiica mea. Vreau să învețe, să aibă prieteni, să greșească și să crească fără să îi fie teamă de fiecare zi de școală.
Oare am ajuns să considerăm normal ca o întreagă clasă să suporte comportamentul câtorva elevi, doar pentru că este mai simplu să spunem „sunt copii”? Unde se termină toleranța și unde începe responsabilitatea?
Carmen Lucaci
Susțineți LaTabla.ro
Susțineți munca voluntară din spatele unui proiect editorial independent.
Materialul de mai sus a fost transmis redacției „La Tabla” și publicat în cadrul secțiunii „Opinii”, reprezentând exclusiv punctul de vedere al autorului. Redacția nu poate verifica în mod independent toate informațiile prezentate și nu își asumă responsabilitatea pentru conținutul acestora. Responsabilitatea asupra afirmațiilor aparține în totalitate autorului. Persoanele vizate pot transmite drepturi la replică sau puncte de vedere, iar acestea vor fi publicate în conformitate cu principiile echilibrului și bunei-credințe jurnalistice.
Recomandările redacției
Susțineți LaTabla.ro
Susțineți munca voluntară din spatele unui proiect editorial independent.
