O spun direct, ca profesor: plata cu ora chiar a ajuns o bătaie de joc!

Cei din afara școlii aud „o oră” și se gândesc la 50 de minute. Numai că, pentru ora aceea, un profesor pregătește lecția, caută materiale, corectează, completează hârtii și răspunde pentru tot ce se întâmplă în clasă. Munca nu începe când sună clopoțelul și nu se termină când sună din nou. Dar am ajuns la concluzia că degeaba o spun.

Și, după toate acestea, statul vine și îți plătește ora într-un fel care te face să te întrebi dacă nu cumva ești luat de prost.

Nu vorbim despre dorința de a ne îmbogăți. Mi-am dat seama din timp că profesia aceasta, deși nobilă, nu îți aduce satisfacții financiare. Vorbim, în schimb, despre bun-simț. Despre plata decentă a unei munci făcute de oameni care au studiat, au dat examene și poartă zilnic responsabilitatea unor copii.

Ni se spune că nu sunt suficienți profesori, de acord, doar că trebuie acoperite orele, că elevii nu pot fi lăsați fără cadre didactice. De acord și cu asta. Dar de ce trebuie tot profesorul să salveze sistemul, mereu pe timpul, nervii și banii lui?

Iar când un profesor refuză aceste ore, imediat apare reproșul că „nu mai există vocație”. Ba există. Dar vocația nu plătește facturile și nici nu obligă pe nimeni să accepte să fie umilit.

Să fie foarte clar: nu profesorii și-au bătut joc de plata cu ora. Guvernanții au făcut-o. Tot ei să explice părinților de ce rămân ore neacoperite.

Profesorii nu sunt martirii de serviciu ai statului român. Iar respectul pentru educație nu se măsoară în discursuri frumoase la început și sfârșit de an școlar, ci în felul în care alegi să plătești corect oamenii care țin școala în picioare.

Prof. Petruț Rizea

Susțineți LaTabla.ro

Susțineți munca voluntară din spatele unui proiect editorial independent.