Școala nu este doar locul unde copilul învață să scrie și să socotească. Ea este și locul unde învață să deosebească lumina de întuneric, binele de rău, adevărul de minciună, iubirea de egoism. Cunoașterea fără conștiință poate face un om priceput, dar nu neapărat bun. Iar o societate nu se prăbușește din lipsă de inteligență, ci din lipsă de caracter.
Ora de religie, pentru milioane de familii, reprezintă un spațiu în care copiii intră în contact cu valorile creștine care au modelat cultura, limba, arta și istoria României. Ea poate oferi prilejul de a vorbi despre iertare, responsabilitate, milostenie, demnitate și iubirea aproapelui. În același timp, într-un stat democratic, participarea la aceste ore trebuie să respecte libertatea de conștiință și dreptul fiecărei familii de a decide potrivit propriilor convingeri.
Filocalia ne învață că omul este mai întâi inimă. Dacă inima se usucă, nici mintea nu mai rodește frumos. De aceea, întrebarea nu este doar ce profesii vor avea copiii noștri, ci și ce fel de oameni vor deveni.
Sfinții Părinți au spus că începutul înțelepciunii este smerenia. O școală în care se vorbește despre răbdare, recunoștință și iubire nu pierde din rigoarea ei, ci câștigă în profunzime. Educația nu înseamnă doar acumulare de informații, ci și formarea unei conștiințe.
România s-a născut și a crescut lângă biserici. Alfabetul a fost păstrat în chilii, primele cărți au fost copiate de călugări, iar în vremuri de cumpănă clopotul a fost glas de adunare și de speranță. A vorbi despre religie în școală înseamnă, pentru mulți, și a vorbi despre rădăcinile culturale și spirituale ale acestui popor.
Când un copil este învățat doar să concureze, dar nu și să ierte, doar să câștige, dar nu și să împartă, doar să vorbească, dar nu și să asculte, el poate deveni performant, dar riscă să rămână sărac în cele care dau sens vieții. Adevărata educație caută echilibrul dintre formarea intelectuală și cea morală.
Nu orice lumină orbește. Există o lumină care mângâie. Există o lumină care învață omul să-și plece genunchii fără să-și plece demnitatea. Există o lumină care îl face să fie tare fără să fie aspru și curajos fără să fie plin de ură.
Poate că cea mai mare sărăcie nu este lipsa pâinii, ci lipsa sensului. Iar un copil care înțelege că fiecare om are o valoare, că iubirea nu este slăbiciune și că binele merită ales chiar și atunci când este greu, poartă în suflet o comoară pe care nici timpul, nici necazurile nu o pot fura.
De aceea, pentru mulți credincioși, diminuarea prezenței educației religioase în școală este percepută ca o îndepărtare de una dintre sursele care au hrănit identitatea spirituală a poporului român. Într-o societate pluralistă, asemenea teme merită discutate cu respect, fără dispreț față de credință și fără a nega libertatea celor care au alte convingeri.
Un neam trăiește prin memoria sa, prin limba sa și prin sufletul său. Dacă vom avea grijă de toate trei, România va rămâne vie nu doar pe hartă, ci și în inimile celor care o vor moșteni.
Ștefan Cînepă
Scriitor
Susțineți LaTabla.ro
Susțineți munca voluntară din spatele unui proiect editorial independent.
Recomandările redacției
Susțineți LaTabla.ro
Susțineți munca voluntară din spatele unui proiect editorial independent.
