SUB 3 DIN 8! Aici a fost coborâtă educația României. Nu printr-un discurs. Nu printr-o declarație. Ci prin proiectul noii legi a salarizării.


Am citit ieri proiectul noii legi a salarizării și, pentru prima dată după aproape trei decenii petrecute în învățământ, nu m-am întrebat cât voi câștiga eu.

M-am întrebat, cu o tristețe pe care nu am mai simțit-o de mult:

„Cine va mai veni după noi?”

În proiectul propus, nici măcar profesorul aflat la finalul carierei, cu gradul didactic I, vechime maximă și toate etapele profesionale parcurse, nu ajunge la nivelul 3 dintr-o scară de salarizare de la 1 la 8.

Nu este doar o cifră. Este locul pe care statul român îl rezervă educației. Iar asta spune mai multe decât orice discurs.

Ni se spune că profesorii predau „doar” 20 de ore pe săptămână. Dar nimeni nu vede pregătirea lecțiilor. Nu vede corectarea lucrărilor. Nu vede evaluările. Nu vede ședințele. Nu vede formarea continuă. Nu vede proiectele educaționale. Nu vede întâlnirile cu părinții. Nu vede activitățile extracurriculare. Nu vede examenele. Nu vede consilierea elevilor. Nu vede responsabilitatea de a avea, zi de zi, în față zeci sau sute de copii.

Profesorul nu încetează să fie profesor când se termină programul. Rămâne profesor și acasă. Profesorul nu își lasă profesia la poarta școlii.

Ni se spune că profesorii au multe vacanțe. Dar puțini văd comisiile din timpul verii, examenele naționale, pregătirea noului an școlar, perfecționarea continuă și munca invizibilă fără de care școala nu ar putea funcționa.

Profesorii organizează serbări, concursuri, excursii și tabere. Sunt oamenii care observă primii când un copil suferă. Când abandonează școala. Când este victima violenței. Când are nevoie de ajutor.

Ei nu predau doar o disciplină. Ei formează oameni.

Și totuși...

În noua ierarhie salarială, această profesie este așezată sub nivelul 3 din 8!

Nu cer ca profesorul să fie plătit mai bine decât un mecanic de aviație, un polițist, un tehnician sau orice alt profesionist. Toate aceste profesii sunt importante și merită respect.

Dar nu pot înțelege de ce o profesie pentru care statul impune, în mod obligatoriu:

-studii superioare;

-formare psihopedagogică;

-perfecționare continuă;

-evaluări și inspecții;

-testare psihologică și psihiatrică;

-cazier și certificat de integritate comportamentală;

-respectarea unui cod de etică și deontologie profesională;

-portofoliu profesional digital;

-responsabilitatea de a forma generațiile viitoare,

este plasată atât de jos în propria ierarhie de salarizare.

Mesajul transmis tinerilor este simplu:

„După aproximativ 23 de ani petrecuți în școală – de la clasa pregătitoare până la absolvirea facultății și a pregătirii pedagogice – vei începe cariera ca profesor debutant cu un salariu net de aproximativ 4.560 de lei.”

(... Iar apoi ne întrebăm de ce absolvenții valoroși nu mai aleg catedra. Ne întrebăm de ce profesorii pleacă. Ne întrebăm de ce posturile rămân neocupate. Aceasta este adevărata problemă).

Eu și colegii mei ne vom încheia, (probabil), cariera aici. Vom ieși la pensie. Sperăm, pe picioarele noastre. Dar cine ne va lua locul?

O țară poate construi autostrăzi Poate cumpăra tehnologie. Poate digitaliza instituții. Dar niciun proiect nu poate înlocui omul care formează un copil. Iar oamenii bine pregătiți nu apar întâmplător. Ei sunt formați de profesori.

Nu cer privilegii pentru profesori. Cer doar ca educația să fie tratată cu respectul pe care orice stat îl datorează propriului viitor! Propriului viitor ca națiune!

Poate că aceasta nu mai este o întrebare pentru profesori. Este o întrebare pentru România:

„Cine va mai rămâne la catedră peste zece ani?”

Pentru că, atunci când ultimii profesori vor ieși pe poarta școlii, problema nu va fi că pleacă ei. Problema va fi dacă va mai avea cine să treacă pragul aceleiași școli pentru a le lua locul.

Pentru un salariu de 4.560 de lei.

După aproape un sfert de veac petrecut în școală, pentru școală.

Prof. Iustin Antonie

profesor pensie iulie 2026

Contribuiți cu Google