Sunt din ce în ce mai convins că nu doar sistemul de învățământ este cea mai mare problemă a școlii de astăzi. Nici manualele. Nici notele. Cea mai mare problemă este că am ajuns să creștem o generație pentru care aproape orice disconfort este perceput ca o dramă. Și sincer, pentru a produce dezvoltare, e nevoie și de puțin "stres".

O temă pentru acasă a devenit și ea un stres. Un test este descris ca traumatizant. O observație făcută cu bună intenție este interpretată ca un atac la persoană. O notă mai mică pare sfârșitul lumii. Iar un eșec, oricât de mic, este tratat ca o nedreptate ireparabilă. Observați cum focalizarea este pe exterior.

Nu spun că elevii nu sunt stresați. Ar fi nedrept să o fac. Trăiesc într-o lume în care comparația este permanentă, în care telefoanele nu le oferă nicio clipă de liniște, iar presiunea de a fi perfecți este uriașă. Însă tocmai din acest motiv, școala nu trebuie să devină un spațiu steril, în care eliminăm orice provocare doar pentru că produce un minim disconfort.

Rezistența la frustrare nu apare spontan. Se formează. Prin teme. Prin responsabilități. Prin greșeli. Prin momente în care nu îți iese din prima. Prin acceptarea faptului că viața nu îți oferă mereu confort și validare.

Observ însă un fenomen îngrijorător: orice dificultate este etichetată imediat drept toxică. Orice cerință este prea mult. Orice limită devine o agresiune. În loc să îi învățăm pe copii să gestioneze frustrarea, încercăm să eliminăm frustrarea însăși. Iar aceasta este o iluzie periculoasă.
Viața adultă nu va avea grijă să nu îi supere. Angajatorii nu vor reduce termenele limită pentru că cineva este anxios. Examenele nu vor deveni mai ușoare pentru că produc emoții. Problemele nu vor dispărea fiindcă sunt inconfortabile.

Dacă transformăm școala într-un loc în care elevul nu mai are voie să fie provocat, îl condamnăm la un șoc mult mai mare atunci când va ieși din ea.

A avea teme nu înseamnă abuz. A depune efort nu înseamnă suferință. A fi frustrat uneori nu înseamnă că ești traumatizat. Sunt experiențe firești, indispensabile dezvoltării unui om echilibrat.

Poate că a venit momentul să încetăm să confundăm protecția cu supraprotecția. Copiii au nevoie de empatie, fără îndoială. Dar au nevoie și de limite, de responsabilitate și de exercițiul dificultății. Altfel, riscăm să creștem adulți extrem de sensibili la orice obstacol și incapabili să facă față inevitabilelor încercări ale vieții.

O școală bună nu este aceea în care elevii nu se frustrează niciodată. O școală bună este aceea care îi învață că frustrarea poate fi depășită, că efortul produce progres și că uneori tocmai dificultățile sunt cele care ne fac mai puternici.

Prof. Petruț Rizea

Susțineți LaTabla.ro

Susțineți munca voluntară din spatele unui proiect editorial independent.

Susțineți LaTabla.ro

Susțineți munca voluntară din spatele unui proiect editorial independent.