A primit un teanc de teme, caiete de lucru, fișe și o listă lungă de lecturi suplimentare. Prima mea reacție a fost să întreb dacă nu cumva sunt recomandări. Nu, sunt "de făcut", pentru că în toamnă vor fi verificate.
Mă întreb foarte sincer: când mai este vacanța vacanță? Suntem sănătoși la cap?
Copiii au stat zece luni în bănci! Au avut teste, proiecte, evaluări, simulări, teme aproape zilnic. În timpul anului școlar, fiul meu petrecea frecvent două-trei ore în fiecare după-amiază făcând teme. Uneori termina aproape de ora de culcare. De câte ori auzeam că profesorii spun că temele trebuie să fie rezonabile, aveam impresia că vorbesc despre alt sistem de învățământ. Pentru că la noi la școală dau toți, zilnic și nu se poate încadra nicicum într-un interval rezonabil să le rezolve, decât dacă la unele materii se duce cu tema nefăcută. Adică riscă să-și strice media.
Menționez că suntem o familie implicată în educația copilului și îl sprijinim să fie silitor, să facă tot ce i se cere, să se lupte pentru note mari. Tocmai de-aia trăim un coșmar cu aceste teme, că le tratăm cu seriozitate.
Dar acum, când ar trebui să se odihnească, să iasă cu bicicleta, să joace fotbal, să citească din plăcere nu ce i se impune sau pur și simplu să nu facă nimic câteva zile, primește din nou obligații!
Nu contest importanța cititului. Din contră, îmi doresc ca fiul meu să citească. Dar există o diferență uriașă între a-i cultiva dragostea pentru lectură și a transforma lectura într-o listă de sarcini. Când unui adolescent i se spune că trebuie să citească șapte, opt sau zece cărți într-o vacanță și i se dă o listă de 25 impuse din care să aleagă, iar apoi să completeze fișe de lectură, este foarte posibil să ajungă să asocieze cărțile cu încă o obligație școlară plictisitoare.
La fel și cu temele. Dacă sunt câteva exerciții de recapitulare, mi se pare firesc. Dar când vorbim despre zeci de pagini de rezolvat, compuneri, proiecte și exerciții la mai multe discipline, deja nu mai discutăm despre consolidarea cunoștințelor, ci despre prelungirea anului școlar.
Mai este un aspect care mă preocupă.
Ni se spune mereu că adolescenții petrec prea mult timp pe telefoane și calculatoare. Sunt de acord. Dar, în același timp, nu le mai lăsăm aproape niciun timp liber în care să descopere alte activități. Dacă după un an încărcat continuăm să-i ținem ancorați în caiete și manuale, când mai învață să fie copii? Când mai învață să socializeze, să facă mișcare, să călătorească, să stea cu bunicii sau pur și simplu să se plictisească? Și plictiseala dezvoltă creativitatea, nu doar rezolvarea continuă de exerciții.
Nu cred că un copil uită matematica în două luni dacă nu rezolvă zilnic probleme! După cum nu cred că va uita limba română dacă nu completează permanent fișe de lucru. În schimb, sunt convinsă că își poate pierde motivația dacă simte că școala nu îi oferă niciodată o pauză adevărată.
Am discutat și cu alți părinți. Aproape toți spun același lucru: copiii sunt obosiți, iar noi, părinții, ajungem din nou să fim profesori acasă. În loc să ne bucurăm împreună de vacanță, vom sta din nou cu ochii pe liste de exerciții, pe lecturi obligatorii și pe caiete.
Nu scriu aceste rânduri pentru a critica profesorii. Știu că majoritatea își doresc binele copiilor și că mulți respectă recomandările privind volumul temelor. Cred însă că, la nivel de sistem, s-a pierdut din vedere scopul vacanței.
Vacanța nu este doar o pauză între două cataloage. Este timpul în care copiii cresc și altfel decât între pereții unei clase. Învață din experiențe, din joacă, din călătorii, din conversațiile cu familia, din cărțile pe care aleg singuri să le citească și din libertatea de a-și organiza timpul.
Mi-aș dori ca școala să aibă mai multă încredere în acest tip de învățare. Uneori, cea mai bună temă de vacanță este chiar vacanța!!!
Simona Pandele
Mamă implicată
Susțineți LaTabla.ro
Susțineți munca voluntară din spatele unui proiect editorial independent.
Recomandările redacției
Susțineți LaTabla.ro
Susțineți munca voluntară din spatele unui proiect editorial independent.
