Nu, cele 4 milioane de lei pe lună nu plătesc munca unui diriginte. Sunt doar o sumă care îți amintește cât de puțin valorează, în ochii sistemului, ceea ce faci.

Iar 400 lei brut, înseamnă aproximativ 230–240 lei net! Vă dați seama despre ce nivel este vorba?!

Susțineți LaTabla.ro

Susțineți munca voluntară din spatele unui proiect editorial independent.

Sunt dirigintă. Și, de fiecare dată când cineva spune: „Dar primiți bani pentru dirigenție”, simt nevoia să întreb: Știți, de fapt, ce înseamnă să fii diriginte? Nu în catalog și nici în fișa postului, ci în viața reală.

Dirigintele este profesorul care nu termină programul când se sună de ieșire. Programul lui începe, de multe ori, exact atunci când se termină orele. Telefonul nu se închide la ora 16. Nu există "program cu publicul". Există mesaje la 21:30, la 22:15, sâmbătă dimineața, duminică seara.

"Doamna, copilul meu spune că..."
"Doamna, a lipsit ieri, ce are de recuperat?"
"Doamna, s-au certat copiii pe grup."
"Doamna, vă rog să mă sunați când puteți."
"Doamna, putem vorbi puțin?"

Și vorbești. Pentru că în spatele fiecărui mesaj este un părinte îngrijorat. Și în spatele fiecărui părinte este un copil.

Dirigintele ajunge, fără să-și propună, psiholog, mediator, asistent social, secretar, contabil, organizator de evenimente, negociator, consilier vocațional și, uneori, chiar părinte de rezervă.

Sunt copii care nu spun acasă că suferă. Dar îți spun ție, ca diriginte.

Sunt copii care plâng în baie. Îi găsești tu.

Sunt copii care se închid în ei. Tu observi primul, că ești dirigintele lor.

Sunt copii care vin la școală cu zâmbetul pe buze și cu lumea prăbușită în suflet. Tu trebuie să vezi dincolo de aparențe și să iei măsuri la timp.

Pentru că dirigenția nu înseamnă doar prezențe și note. Înseamnă să știi când un copil nu mai râde. Să observi că unul începe să lipsească. Să vezi că altul mănâncă singur în pauză. Să îți dai seama că unul devine agresiv tocmai pentru că, de fapt, îi este frică.

Să îi vezi pe toți. Pe fiecare. În fiecare zi!

Apoi vine partea pe care chiar nu o vede nimeni.

Cataloage. Situații școlare. Motivarea absențelor. Încheieri de medii. Centralizări, statistici, procese-verbale, dosare peste dosare pentru orice, zeci și sute de acorduri, tabele, declarații, formulare, informări.

Situații cerute "urgent" până mâine dimineață.

Ședințe cu părinții.

Consilii profesorale.

Completări în platforme digitale.

Documente pentru inspectorat.

Hârtii care se multiplică de la un an la altul.

Ore întregi petrecute în fața calculatorului, după ce propriii copii te întreabă:

"Mami, mai stai mult?"

Iar răspunsul este aproape mereu:

"Încă puțin."

Doar că acel "încă puțin" înseamnă încă o oră, sau două, sau chiar toată seara. Și atunci începe conflictul pe care nimeni nu îl vede. Familia ta are nevoie de tine. Dar și celelalte douăzeci și ceva de familii au nevoie de tine!

Copilul tău vrea să îi citești o poveste. Alt copil are nevoie să vorbească despre faptul că este exclus din grup.

Soțul te întreabă ceva. În același timp, telefonul vibrează pentru a șaptea oară că e nevoie de tine pe grupul de discuții al părinților.

Încerci să fii prezent acasă. Dar mintea este încă la școală. Te întrebi dacă elevul acela este bine. Dacă fata aceea chiar nu mai vine. Dacă băiatul acela va abandona. Dacă ai spus ce trebuia părintelui. Dacă ai fost prea ferm. Sau prea blând.

Dirigenția nu se închide când închizi catalogul. O duci cu tine acasă, în concediu, în vacanță, la masă, în weekend. Pentru că responsabilitatea nu are buton de pauză.

Există și partea emoțională, despre care se vorbește prea puțin. Să porți grijile a aproape treizeci de adolescenți în fiecare an nu este puțin lucru. Tu, ca diriginte ești primul care le vezi anxietatea, le vezi depresia, le vezi conflictele, le vezi divorțurile părinților, le vezi lipsurile, le vezi dependența de telefon, le vezi nesiguranțele, le vezi comparațiile permanente, le vezi eșecurile, le vezi lacrimile.

Și, chiar dacă nu poți rezolva toate problemele, pleci acasă cu ele în suflet. Asta înseamnă încărcătură emoțională. Asta înseamnă consum psihic. Asta înseamnă să înveți să zâmbești în clasă, chiar și atunci când tu însuți ești epuizat.

Și apoi vine cineva și spune:

,,Dar o să primiți aproape 4 milioane pentru dirigenție."

Patru milioane, oameni buni! Adică aproximativ cât costă o ieșire modestă la cumpărături pentru o familie sau plata unor utilități și a câtorva alimente.

Împărțiți această sumă la toate orele petrecute după program. La serile în care răspunzi la mesaje. La weekendurile în care completezi documente. La telefoanele cu părinții. La stresul continuu. La responsabilitatea uriașă. La încărcătura emoțională.

Veți vedea că nu este o plată, este o formalitate contabilă.

Și, mai grav, un mesaj. Mesajul că această muncă nu contează suficient!

Nu vrem privilegii sau aplauze. Nu ne dorim statui. Ci doar ca munca unui diriginte să fie evaluată cu onestitate. Pentru că nu plătești doar niște hârtii. Plătești disponibilitatea permanentă. Plătești timpul rupt din propria familie. Plătești energia psihică. Plătești responsabilitatea pentru zeci de copii. Plătești capacitatea de a ține împreună o clasă întreagă, cu toate diferențele, conflictele și vulnerabilitățile ei.

Un diriginte bun nu schimbă doar mediile unui catalog, ci schimbă destine. Uneori salvează copii, alteori salvează relații dintre părinți și copii.

Uneori este singurul adult care îi spune unui adolescent: "Eu cred în tine."

Cum pui preț pe asta? Eu încă nu știu.

Dar știu sigur că nu valorează patru milioane pe lună!

Prof. Maria O.

 

Materialul de mai sus a fost transmis redacției „La Tabla” și publicat sub anonimat în cadrul secțiunii „Opinii”, reprezentând exclusiv punctul de vedere al autorului. Redacția nu poate verifica în mod independent toate informațiile prezentate și nu își asumă responsabilitatea pentru conținutul acestora. Responsabilitatea asupra afirmațiilor aparține în totalitate autorului. Persoanele vizate pot transmite drepturi la replică sau puncte de vedere, iar acestea vor fi publicate în conformitate cu principiile echilibrului și bunei-credințe jurnalistice.

Susțineți LaTabla.ro

Susțineți munca voluntară din spatele unui proiect editorial independent.