Expresia „pe vremea mea era mai bine” apare frecvent în tot felul de comentarii și discursuri, însă rareori este însoțită de o analiză contextuală, psihologică și socială a ceea ce însemna, de fapt, a fi elev în sistemul de atunci. Astăzi mi-a venit așa un imbold, să vă scriu, să vă povestesc cum era școala pe vremea mea. Poate o folosi la ceva, cuiva.
E o experiență și mă încântă ideea de a contribui la o viziune completă asupra lucrurilor, fără a afirma că atunci era mai bine sau acum e mai bine! Să lăsăm fiecare cititor să tragă propria concluzie.
O privire lucidă asupra acelor ani nu cere condamnări sau nostalgii, ci înțelegere. Iar înțelegerea începe prin a separa experiența individuală de mecanismele instituționale ale epocii.
Ce-mi amintesc ca fiind cel mai puternic element definitoriu al școlii de atunci era uniforma obligatorie.
Dincolo de rolul său practic, aceasta funcționa ca instrument de standardizare socială. Nu venea fiecare cu tot felul de haine, unele sărăcăcioase, altele scumpe, la școală toți aveam uniformă, toți eram la fel. Diferențele individuale erau estompate deliberat, iar apartenența la colectiv era prioritizată în fața exprimării personale, în favoarea conformității și controlului comportamental. Uniforma, insigna și accesoriile standardizate nu erau simple detalii vestimentare, ci semne ale apartenenței la un sistem care privilegia disciplina colectivă.
Încă de la vârste mici, purtarea uniformei era obligatorie și nu era pusă în discuție ca opțiune personală. Acest cod vestimentar se menținea pe tot parcursul școlarizării. Pentru fete erau impuse accesorii precum bentițele, iar pentru băieți șapca era element obligatoriu. În plus, elevii purtau matricola, o bucată de material inscripționată cu datele de identificare ale școlii și numărul de înregistrare, alături de cravata roșie cu tricolor și inelul specific.
De la clasa I încolo, tot traseul educațional era dublat de un traseu organizațional bine definit.
Disciplina în mediul școlar era una strictă, iar regulile erau aplicate cu fermitate. Încălcarea acestora atrăgea sancțiuni care astăzi ar putea părea severe. În paralel, existau numeroase activități extrașcolare, multe dintre ele implicând muncă fizică organizată, precum activități agricole sau diverse forme de muncă practică.
Sistemul educațional punea accent pe formarea profesională și pe orientarea elevilor către meserii considerate necesare dezvoltării economice. Organizarea era bine structurată, iar traseul educațional era completat de apartenența la diverse organizații de copii și tineri.
Astfel, cei mai mici elevi făceau parte din „Șoimii Patriei”, organizație destinată preșcolarilor și copiilor mici, creată în 1976, cu scop declarat de formare morală și civică în spiritul valorilor promovate de statul de atunci. Uniforma acestora era standardizată, diferind ușor între fete și băieți, dar păstrând aceleași simboluri și culori specifice.
După această etapă, copiii între aproximativ 7 și 14 ani intrau în „Pionieri”, unde aderarea era marcată prin ceremonii oficiale și un jurământ care sublinia angajamentul față de învățătură, disciplină și loialitate față de valorile promovate în acea perioadă. Uniforma includea elemente distinctive precum cravata roșie și ținuta alb-negru.
În etapa liceală, unii elevi deveneau membri ai UTC – Uniunea Tineretului Comunist –, organizație care funcționa pe baza unor criterii de selecție și comportament. Apartenența venea cu reguli clare, iar încălcarea acestora putea duce la sancțiuni, inclusiv excluderea, cu efecte importante asupra integrării sociale a elevului.
Carnetul de elev avea o dublă funcție: pe lângă evidența notelor, includea și un set de îndatoriri legate de comportament, disciplină și atitudine. Printre acestea se regăseau cerințe privind conduita exemplară, respectul față de muncă și societate, precum și valori ideologice specifice epocii. Carnetul era păstrat de părinți și trebuia îngrijit cu atenție.
Manualele școlare erau uniforme la nivel național, iar conținutul acestora reflecta direcțiile ideologice ale vremii. Primele pagini ale unor manuale includeau reprezentări simbolice ale conducerii statului, iar textele aveau frecvent un caracter patriotic și formativ, orientat spre cultivarea loialității și a muncii.
Pe lângă orele de curs, elevii participau și la activități practice în ateliere școlare, unde învățau noțiuni tehnice de bază, precum lucrul la diverse utilaje sau activități de prelucrare manuală. De asemenea, erau organizate perioade de muncă în agricultură, cum ar fi culesul de struguri, porumb sau alte activități sezoniere, desfășurate sub supravegherea cadrelor didactice.
Exista și o atenție strictă acordată igienei și disciplinei personale. Elevii erau verificați frecvent în privința aspectului exterior, iar regulile privind părul, unghiile și igiena personală erau aplicate riguros.
Viața socială a copiilor și adolescenților era, de asemenea, limitată și atent controlată. Activitățile culturale sau recreative erau accesibile în mod restrâns și, de regulă, organizate sau supravegheate instituțional. Chiar și timpul liber era, în multe cazuri, orientat către activități educative sau de formare practică.
Susțineți LaTabla.ro
Susțineți munca voluntară din spatele unui proiect editorial independent.
Acum, eu știu dacă era mai bine? Că erau și lucruri rele, dar și lucruri bune. Noi ne distram atunci, ca orice tineri și n-am perceput totul ca fiind atât de rău. Pot spune că mai rău a fost ca profesor, înainte de pensionare.
Dar trebuie să ținem cont de prezent și de faptul că lumea merge înainte. Avem datoria să îmbunătățim totul și să ținem pasul cu generațiile actuale!
Așa că în loc de concluzie, vă mulțumesc că am avut oportunitatea de a povesti și că ați citit. Concluziile le trage fiecare, după cum consideră!
Numai bine,
Prof. M. Ionescu
Materialul de mai sus a fost transmis redacției „La Tabla” și publicat sub anonimat în cadrul secțiunii „Opinii”, reprezentând exclusiv punctul de vedere al autorului. Redacția nu poate verifica în mod independent toate informațiile prezentate și nu își asumă responsabilitatea pentru conținutul acestora. Responsabilitatea asupra afirmațiilor aparține în totalitate autorului. Persoanele vizate pot transmite drepturi la replică sau puncte de vedere, iar acestea vor fi publicate în conformitate cu principiile echilibrului și bunei-credințe jurnalistice.
Susțineți LaTabla.ro
Susțineți munca voluntară din spatele unui proiect editorial independent.
