Dacă părinții nu i-au văzut pe copii cum au plecat de acasă nici când s-au prezentat la examene, ce pretenție mai avem să se îmbrace cu respect pentru mediul școlar în timpul anului?

Am supravegheat, ca profesor, la Evaluarea Națională. Nu e doar părerea mea, am discutat acest subiect cu mai multe colege. Orele acelea petrecute în săli de examen spun mai mult despre societatea noastră decât ne place să recunoaștem. Nu doar despre nivelul de pregătire al elevilor, ci despre felul în care au fost crescuți, orientați și, uneori, ignorați din perspectiva celor 7 ani de-acasă, în fața unor realități pe care ar fi trebuit să le înțeleagă treptat, din familie.

Am observat același lucru: adolescenți care intră în examen arătând de parcă merg la plajă sau la o petrecere. Înțeleg că există gene aplicate și nu se pot da jos, la fel și unghii. Dar când pui creion la ochi, fard strident, când porți parfum peste măsură la un examen, când fusta e până la fund, când te încalți cu papuci, atunci e o problemă de educație din familie.

Școala nu cere uniformizare, dar cere o minimă decență contextuală. În primul rând pentru a transmite ideea că există situații diferite în viață, iar fiecare cere o anumită formă de prezență. Examenul nu este o plimbare în parc, nu este un spațiu de distracție și nici o scenă de validare socială. Este, sau ar trebui să fie, un moment de concentrare, disciplină și asumare. E ceva serios!

Și totuși, unii copii apar îmbrăcați pe criterii complet rupte de contextul educațional. Nu copiii sunt problema aici. Copiii reproduc ce văd, ce li se permite. Problema reală este lipsa de intervenție a adultului. Părinții nu îi văd oare cum pleacă de acasă, măcar în ziua examenului?

Este mult mai ușor să spunem „așa sunt tinerii din ziua de azi” decât să recunoaștem că, în multe cazuri, părinții au renunțat la rolul de ghid și l-au înlocuit cu indiferența sau cu o libertate prost înțeleasă. Libertatea nu înseamnă absența reperelor. Dimpotrivă, libertatea se construiește pe existența lor.

Un copil de 14-15 ani nu are încă instrumentele necesare pentru a distinge între adecvat și inadecvat în toate situațiile sociale. Aceasta nu este o critică, ci o realitate de dezvoltare. De aceea există părinți. Nu doar pentru a asigura logistic, ci pentru a filtra, a explica, a modela.

Când un adolescent ajunge la examen fără această minimă educație a contextului, vorbim despre o formă de gol educațional din familie. Școala poate corecta multe lucruri, dar nu poate înlocui complet ceea ce nu s-a construit acasă: respectul față de situație, față de sine și față de ceilalți.

Observ, cu îngrijorare, că responsabilitatea este tot mai des împinsă exclusiv spre școală. Profesorii ar trebui „să educe tot”, în timp ce familia se retrage în ideea că orice intervenție este o formă de constrângere. Dar un copil fără repere devine un adolescent confuz, iar confuzia nu este libertate, ci vulnerabilitate.

Nu vorbesc despre haine în sine, ci despre mesajul din spatele lor: dacă un copil nu înțelege diferența dintre spațiul personal și cel instituțional, atunci nu este vina lui. Este a adulților care nu au considerat important să explice această diferență.

Ca profesor, nu îmi doresc elevi uniformizați, ci elevi care să știe că fiecare context social are o semnificație, că imaginea personală comunică înaintea cuvintelor și că respectul nu este o constrângere, ci o formă de inteligență socială.

Dacă există un reproș pe care îl simt tot mai des, nu este către copii. Este către părinții care confundă libertatea cu absența educației și care uită că formarea unui copil nu se încheie odată cu înscrierea la școală, ci se construiește zilnic, acasă, în felul în care îl învățăm să se prezinte în lume.

O profesoară care nu a dorit să supere pe nimeni

 

Materialul de mai sus a fost transmis redacției „La Tabla” și publicat sub anonimat în cadrul secțiunii „Opinii”, reprezentând exclusiv punctul de vedere al autorului. Redacția nu poate verifica în mod independent toate informațiile prezentate și nu își asumă responsabilitatea pentru conținutul acestora. Responsabilitatea asupra afirmațiilor aparține în totalitate autorului. Persoanele vizate pot transmite drepturi la replică sau puncte de vedere, iar acestea vor fi publicate în conformitate cu principiile echilibrului și bunei-credințe jurnalistice.

Susțineți LaTabla.ro

Susțineți munca voluntară din spatele unui proiect editorial independent.