În primele cinci luni ca profesor româno-german la o școală privată de limbi străine din Elveția, lucrând cu adulți, am avut parte de o experiență extrem de interesantă și plină de provocări. Am început să predau la început de februarie al acestui an.


Adaptarea la noua cultură educațională

Elveția se remarcă printr-un sistem educațional bine structurat și o diversitate culturală impresionantă. Eu vorbesc zilnic germană, franceză și engleză cu colegii și studenții.

A fost esențial să mă adaptez rapid la stilurile de învățare ale participanților la cursuri, care variau semnificativ și care nu aveau legătură cu felul în care se predă în Germania, scopurile lor fiind altele.

Fiecare grup de studenți are propriile așteptări și moduri de a aborda învățarea, influențate de fundamentele lor culturale. Mai simplu spus, unii adulți nu au habar cum să învețe și nu au nicio strategie de a învăța ceva nou. Unii sunt chiar extraordinar de temători și preferă să renunțe, ceea ce evident nu este ideal. În acest caz, dispunem de multe tehnici de încurajare și motivare, căci colegii mei și cu mine credem în puterea transformării unui traiectorii de viață.

Interacțiunea cu participanții la cursurile noastre

Cursanții sunt în general foarte dornici să învețe, iar combinația de cetățenii ale mele, română și germană a stârnit un interes aparte.
Am observat că studenții valorifică nu doar competențele lingvistice, ci și contextul cultural din spatele limbilor.

În mod normal și zilnic folosesc activități interactive, cum ar fi jocuri de rol și dezbateri, pentru a-i ajuta să se familiarizeze cu nuanțele germanei și englezei. Consider ca școala e un mediu steril, tocmai de aceea situații ce mimează viața reală sunt esențiale pentru depășirea fricii de a se exprima într-o limbă străină.

Colaborarea cu colegii

Colaborarea cu ceilalți profesori este o altă parte importantă a acestei experiențe. Am avut ocazia să învăț de la colegii mei, care au perspective diverse asupra predării limbilor străine. Am participat la sesiuni de formare profesională și am schimbat idei despre metodele de predare, ceea ce a îmbogățit mult abordarea mea didactică. Urmează să continui să învăț cum să predau la un nivel mai ridicat.

Provocări întâmpinate

Una dintre cele mai mari provocări a fost gestionarea diferențelor de nivel de cunoștințe între cursanti.

E constant necesar să adaptez materialele și să personalizez abordările pentru a mă asigura că toți studenții își pot atinge potențialul maxim. De asemenea, integrarea tehnologiei în lecții a cerut puțin efort din partea mea, căci mai toate cursurile se predau în stil “hybrid”, dar a adus beneficii semnificative pentru foarte mulți ce nu pot participa la cursuri într-o sală de clasă din diverse motive.

Aceste patru luni au fost pline de învățăminte și momente de satisfacție, iar perspectiva de a continua să cresc și să evoluez în acest mediu educațional vibrant este extrem de motivantă.

Mă bucur de fiecare zi petrecută în acest institut și de oportunitatea de a contribui la formarea altora, ceea ce îmi oferă o mare satisfacție profesională, ce era demult pierdută în Germania.

Susțineți LaTabla.ro

Susțineți munca voluntară din spatele unui proiect editorial independent.

Prof. Miriam Mircea

Susțineți LaTabla.ro

Susțineți munca voluntară din spatele unui proiect editorial independent.