Sunt profesor de aproape 30 de ani. Am prins și ultimii ani ai regimului comunist, am trăit Revoluția și am traversat toate reformele, experimentele și promisiunile care au urmat. Nu sunt nostalgic după acea perioadă. Nu-mi doresc întoarcerea la un regim care controla vieți, conștiințe și destine. Nu-mi doresc uniformizarea forțată, propaganda sau lipsa libertății.
Dar cred că avem obligația să spunem adevărul: în mijlocul multor lucruri greșite, existau și lucruri bune în educație. Exista disciplină. Exista respect pentru școală, respect pentru profesor și convingerea că învățătura contează. Copiii știau că școala este o prioritate, iar părinții și profesorii trăgeau în aceeași direcție.
Astăzi, după mai bine de trei decenii de libertate, avem drepturi pe care atunci nu le aveam, dar am pierdut multe dintre valorile care susțineau actul educațional. Autoritatea profesorului a fost erodată. Exigența este adesea confundată cu abuzul. Performanța este privită cu suspiciune. Regulile au devenit negociabile, iar responsabilitatea este pasată de la unii la alții.
Nu spun că trecutul a fost mai bun. Spun doar că o societate matură are înțelepciunea să păstreze ceea ce a funcționat și să elimine ceea ce a fost greșit. Nu trebuie să copiem trecutul, ci să învățăm din el.
Ca profesor, mă doare să văd cum educația este împinsă tot mai des la marginea preocupărilor publice. Ne indignăm când vedem lipsa de respect, lipsa de cultură, violența, superficialitatea și dezinteresul tinerilor, dar uităm că toate acestea sunt și rezultatul felului în care am tratat școala în ultimele decenii.
Dacă vrem ca educația copiilor noștri să nu devină o bătaie de joc, atunci trebuie să ne trezim. Profesori, părinți și bunici deopotrivă. Trebuie să ne amintim că școala nu este doar responsabilitatea profesorului și nici doar a familiei. Este responsabilitatea întregii societăți.
Nu putem construi o țară respectată fără să respectăm educația. Nu putem cere performanță fără să susținem școala. Nu putem cere caracter fără să cultivăm disciplina, munca și respectul.
Astăzi am protestat pentru demnitatea profesiei mele. Voi merge din nou la clasă, așa cum am făcut-o timp de aproape 30 de ani. Voi continua să-mi fac datoria. Însă este timpul ca și societatea să și-o facă pe a ei!
Dacă părinții și profesorii își vor uni vocile și eforturile, educația poate redeveni o prioritate națională. Dacă vom continua să stăm deoparte, fiecare în colțul lui, nu vom avea dreptul să ne mirăm de ceea ce va deveni școala românească peste încă 10 sau 20 de ani.
Respectul pentru educație nu este un moft. Este fundația pe care se construiește viitorul unei națiuni!
Prof. Petre Georgescu
Susțineți LaTabla.ro
Susțineți munca voluntară din spatele unui proiect editorial independent.
Materialul de mai sus a fost transmis redacției „La Tabla” și publicat sub anonimat în cadrul secțiunii „Opinii”, reprezentând exclusiv punctul de vedere al autorului. Redacția nu poate verifica în mod independent toate informațiile prezentate și nu își asumă responsabilitatea pentru conținutul acestora. Responsabilitatea asupra afirmațiilor aparține în totalitate autorului. Persoanele vizate pot transmite drepturi la replică sau puncte de vedere, iar acestea vor fi publicate în conformitate cu principiile echilibrului și bunei-credințe jurnalistice.
Recomandările redacției
Susțineți LaTabla.ro
Susțineți munca voluntară din spatele unui proiect editorial independent.
