Adrian Voica, liderul SIPA Muntenia

Răspunsul Ministerului Educației și Cercetării evită, în realitate, problemele ridicate de catre SIPA „Muntenia”. În loc să răspundă punctual la solicitarea privind plata integrală și nediscriminatorie a tranșelor aferente anului 2026, MEC se limitează la o simplă reluare a prevederilor legale deja cunoscute.


Noi am semnalat situații concrete și grave:

Susțineți LaTabla.ro

Susțineți munca voluntară din spatele unui proiect editorial independent.

-salariați care nu au primit nicio suma de bani pentru HJ,
-plăți efectuate selectiv sau fracționat,
-blocaje administrative,
-lipsa fondurilor necesare,
interpretări abuzive privind introducerea plafonului de 10.000 lei.

În schimb, răspunsul MEC nu clarifică:

- dacă plata integrală a tranșelor va fi garantată pentru toți beneficiarii,
- dacă ministerul va aloca efectiv fondurile necesare,
- ce măsuri vor fi luate împotriva unităților sau inspectoratelor care tergiversează executarea hotărârilor judecătorești;
- cum se justifică discriminările dintre salariați aflați în situații juridice identice.

Mai mult, ministerul transformă o problemă de executare efectivă într-o simplă enumerare birocratică a unor texte de lege. Or, nimeni nu a contestat existența eșalonării prevăzute de Legea nr. 141/2025. Problema reală este că, în practică, există persoane care nu primesc tranșele la termen, deși hotărârile sunt definitive și executorii.

Formula inserata la finalul adresei MEC : „termenele legale de plată vor fi respectate” ,este una vagă și formală, fără garanții concrete, fără asumarea unor măsuri administrative și fără răspuns la situațiile reclamate de organizația sindicală.

În esență, MEC a ales să răspundă defensiv și administrativ, evitând fondul problemei: neexecutarea unitară și completă a unor drepturi salariale recunoscute definitiv de instanțe. Un astfel de răspuns riscă să amplifice neîncrederea personalului din educație și să genereze noi litigii și executări silite împotriva unităților de învățământ.

Adrian Voica, liderul SIPA Muntenia

 

Răspunsul Ministerului Educației:

 

sipa raspuns mec mai

 Solicitarea transmisă de SIPA Muntenia:

solicitare sipa mec mai 1

 

solicitare sipa mec mai 2

solicitare sipa mec mai 3

 

Recomandările redacției

Susțineți LaTabla.ro

Susțineți munca voluntară din spatele unui proiect editorial independent.