Prefer să fiu profesorul care pune limite, decât adultul care închide ochii și contribuie la haosul care deja îi urmărește pe copii peste tot: pe rețele sociale, în grupuri online, în lipsa de respect devenită „normalitate”, în superficialitatea promovată zilnic ca model de succes.
Eu încă mai cred că școala trebuie să formeze caractere, nu doar să completeze cataloage digitale și statistici frumoase pe hârtie.
La orele mele există reguli clare. Nu intri cu telefonul pe bancă, nu vorbești peste profesor, nu tratezi ora ca pe un loc de relaxare, nu faci scroll pe rețele. Nu mă impresionează replicile de tipul „dar și ceilalți profesori ne lasă” sau „așa e generația acum”. Tocmai pentru că aceasta este generația de azi, are nevoie mai mult ca oricând de disciplină, consecvență și limite sănătoase.
Nu accept lipsa de bun-simț ambalată în „personalitate”. Nu consider că școala trebuie transformată într-un podium de afișare a exceselor sau într-un spațiu unde orice regulă devine negociabilă ca să nu se supere nimeni. Elevii mei știu foarte bine diferența dintre libertate și lipsa regulilor.
Nu tolerez chiulul mascat prin scuze inventate, întârzieri repetate sau mesaje trimise de părinți la orice oră ca să justifice ceea ce nu poate fi justificat. Dacă un copil lipsește, notez. Dacă nu învață, evaluarea reflectă realitatea. Dacă greșește, discutăm deschis despre consecințe. Simplu.
Și poate cel mai greu de acceptat în ziua de azi: nu negociez notele. Nu mă interesează presiunile, funcțiile părinților, amenințările voalate sau ideea că „o notă mică afectează stima de sine”. Lipsa muncii afectează viitorul mult mai tare decât un 7 trecut corect în catalog.
Am avut părinți supărați că nu „înțeleg emoțiile copilului”, că sunt „prea directă” sau că „pun prea mult accent pe responsabilitate”. Dar adevărul este că viața nu va deveni mai ușoară doar pentru că noi, adulții, alegem să îndulcim permanent realitatea pentru copii.
Nu primesc cadouri costisitoare și nu fac favoruri. Respectul nu se cumpără cu pungi elegante și nici autoritatea unui profesor nu ar trebui condiționată de atenții sau interese ascunse.
Le spun părinților exact ce văd: când copilul este muncitor, când este dezorganizat, când are potențial, când pierde timpul, când are nevoie de ajutor real și când este doar prea obișnuit să fie scuzat pentru orice. Uneori adevărul deranjează. Dar minciuna liniștitoare nu ajută pe nimeni.
După atâția ani în sistemul de educație, într-o perioadă în care profesorii sunt tot mai des puși la zid pentru că cer disciplină și seriozitate, pot spune un singur lucru: nu regret că am rămas fermă.
Pentru că, peste ani, foarte puțini își amintesc profesorul „cool” care nu le cerea nimic. În schimb, mulți se întorc și spun: „Acum înțeleg de ce erați așa. Ne-ați făcut bine.”
Și sincer, pentru mine, acesta este unul dintre cele mai frumoase rezultate ale meseriei de profesor.
Prof. Adriana Dumitrescu
Susțineți LaTabla.ro
Susțineți munca voluntară din spatele unui proiect editorial independent.
Recomandările redacției
Susțineți LaTabla.ro
Susțineți munca voluntară din spatele unui proiect editorial independent.
